Echipa noastră

Casandra Pușcașu

Gândirea dincolo de tipare este atuul nostru
Gândirea dincolo de tipare este atuul nostru

Casandra este membru al Baroului București începând cu anul 2014, iar începând cu anul 2015 face parte din echipa Rizoiu și Poenaru, în prezent în calitate de avocat colaborator definitiv.

Casandra a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București, în anul 2014. În scopul aprofundării cunoștințelor juridice deținute a urmat și cursurile Masterului Carieră Judiciară din cadrul aceleiași Facultăți.

De-a lungul cursurilor universitare, Casandra a colaborat cu o societate prestigioasă de avocatură, aspectele practice cu care s-a confruntat contribuind nu numai la aprofundarea cunoștințelor teoretice dobândite în facultate, ci și la observarea și dobândirea unor cunoștințe în domenii de nișă ale dreptului, cum ar fi achizițiile publice.

Înainte de a se alătura echipei noastre, Casandra a colaborat în calitate de avocat stagiar cu una dintre societățile de avocatură care oferă servicii de consultanță juridică transfrontalieră clienților din Europa Centrală și de Est. Experiența sa anterioară vizează asistarea unor clienți importanți în domeniile drept comercial, drept societar, insolvență, dreptul muncii, dreptul mediului și litigii.

Casandra este specializată în oferirea de consultanță juridică în domenii precum Media și Telecomunicații, drept societar, fuziuni și achiziții, dreptul muncii și contracte comerciale.

Casandra acordă asistență juridică în probleme societare de transfer de părți sociale sau acțiuni, negocierea, redactarea și revizuirea contractelor de variată complexitate și în variate domenii ale dreptului, redactarea de rapoarte de due diligence, soluționarea problemelor de dreptul muncii privind personalul companiilor, reprezentarea clienților importanți în fața autorităților și instituțiilor publice cu privire la variate probleme de drept ș.a.m.d.

Printre cele mai importante proiecte în care Casandra a activat sunt următoarele:

  • negocierea, redactarea și revizuirea de contracte pentru un important radiodifuzor străin, asistarea acestuia în relația cu diverși radiodifuzorii locali, reprezentarea acestuia pentru recuperarea creanțelor de la operatori de cablu și aspecte privind relația cu CNA;
  • asistarea unui important centru medical în extinderea propriei rețele de clinici medicale în țară prin achiziționarea întregii participații la diferite societăți de profil;
  • asistarea unei companii multinaționale europene care furnizează servicii financiare, HR și IT în restructurarea bordului de directori, schimbarea structurii acționariatului, precum și în chestiuni legate de dreptul muncii și politica de personal;
  • reprezentarea unui mare operator de servicii de tip teleshopping în chestiuni legate de încălcarea drepturilor sale de proprietate intelectuală.